News

FOTO: Scandal la cimitir! Bătrână îngropată pe jumătate. Familia a ajuns să termine treaba groparilor

Situație revoltătoare la Cimitirul „Eternitatea” din Tecuci, unde o familie îndurerată a avut parte de un șoc la doar o zi după ce și-a condus ruda pe ultimul drum. Oamenii s-au întors la mormânt pentru a aprinde o lumânare și a pune flori, însă au descoperit că groapa nu fusese acoperită complet.

Potrivit relatărilor, în locul unui mormânt amenajat corespunzător, familia a găsit un gol de aproximativ jumătate de metru. Lucrarea ar fi fost făcută de groparii angajați ai cimitirului, iar coroanele funerare ar fi fost așezate în așa fel încât să acopere porțiunea rămasă neacoperită.

Indignați de ceea ce au descoperit, membrii familiei au încercat să obțină remedierea situației și au insistat ca persoanele responsabile să finalizeze lucrarea. După mai multe încercări, însă, oamenii au ajuns să facă ei înșiși treaba care ar fi trebuit să fie încheiată de gropari, fiind ajutați de persoane de la o altă societate.

Incidentul a provocat și mai multă suferință familiei, care, în loc să aibă parte de liniște și reculegere după înmormântare, a fost nevoită să se confrunte cu o situație greu de acceptat.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button