Lacrimi fără sfârșit la Roșia de Amaradia! Găbiță, adus acasă. Durerea părinților: „Ne-ai luat tot ce era mai frumos!”
Gabriel Luță, adolescentul de 17 ani din comuna Roșia de Amaradia, care a pierdut lupta cu o boală gravă sâmbătă dimineață, într-un spital din București, va fi adus astăzi acasă, în localitatea natală.
Pentru familia sa începe o nouă zi de durere, în care rudele, prietenii și toți cei care l-au cunoscut vor putea să-și ia rămas-bun de la băiatul care s-a stins mult prea devreme.
Anunțul a fost făcut chiar de părinții adolescentului, printr-un mesaj sfâșietor, în care își exprimă dorul și suferința după pierderea fiului lor.
„Azi mergem acasă, puiul nostru, unde te așteaptă rudele, prietenii și toți cei care te cunosc. O nouă zi plină de dor și durere. Când privesc cerul, te văd pe tine cum ne zâmbești de acolo. Te iubim veșnic”, au transmis părinții lui Gabriel.
Trupul neînsuflețit al adolescentului va fi depus la casa părintească, unde cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu. Înmormântarea este programată joi, 22 octombrie.
Gabriel a trecut printr-o suferință cumplită. Problemele de sănătate au fost descoperite după ce băiatul a început să acuze dureri puternice de stomac. A urmat tratamente la București, însă boala a continuat să evolueze și a afectat și alte organe vitale. În ciuda eforturilor medicilor și a speranței familiei, adolescentul nu a mai putut fi salvat.
Vestea morții sale a îndoliat întreaga comunitate din Roșia de Amaradia. Primarul comunei, Liviu Cotojman, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și a anunțat că a fost demarată o acțiune de strângere de fonduri, prin intermediul asistenților comunitari, pentru a sprijini familia îndurerată. Cotojman a precizat că va acorda și un ajutor financiar pentru cheltuielile de înmormântare.
„Comuna noastră a pierdut un înger! Un tânăr a plecat mult prea devreme dintre noi, la doar 17 ani, după o luptă nedreaptă cu o boală nemiloasă. În urma lui rămân durerea, dorul și un gol pe care nimeni și nimic nu îl va putea umple”, a transmis primarul Liviu Cotojman.
Părinții încearcă acum să găsească puterea de a merge mai departe, păstrându-și copilul în amintire și în suflet. Mesajele lor vorbesc despre o durere greu de cuprins în cuvinte și despre un băiat pe care îl vor iubi pentru totdeauna.
„Ai luat soarele care răsare și apune, tu erai soarele nostru. Ai luat cu tine inimile noastre, puterea noastră, zâmbetul și tot ce era mai frumos pe lume. De azi vom fi goi pe dinăuntru, doar cu amintirea ta în suflet”, au scris părinții.
Gabriel se întoarce astăzi acasă, în mijlocul celor care l-au iubit, iar joi familia, prietenii și comunitatea îi vor conduce pe ultimul drum pașii spre locul de veci. La doar 17 ani, adolescentul lasă în urmă o durere imensă și amintirea unui copil care a plecat mult prea devreme.






