News

El este preotul găsit fără viață în casa parohială. Părintele Nicodim Nechita a slujit 33 de ani comunitatea

Părintele Nicodim Nechita, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit fără viață în casa parohială din Teioasa, județul Botoșani. Preotul a slujit timp de 33 de ani la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, fiind cunoscut și iubit de comunitatea pe care a păstorit-o.


Doliu în comunitatea din Teioasa, județul Botoșani, după moartea părintelui Nicodim Nechita, preotul care a slujit timp de peste trei decenii la biserica din localitate.

Părintele, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit fără viață în casa parohială. Potrivit informațiilor transmise de comunitate, acesta a suferit un stop cardio-respirator.

Medicii ajunși de urgență la fața locului au efectuat manevre de resuscitare și au încercat să-i salveze viața, însă, în ciuda eforturilor depuse, nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață.

Vestea morții sale i-a întristat profund pe credincioșii cărora le-a fost alături vreme de 33 de ani.

Părintele Nicodim Nechita a slujit neîncetat la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Parohia Sfinții Voievozi din Teioasa, fiind descris de cei care l-au cunoscut drept un om blând și un păstor care a știut să le ofere alinare celor aflați în suferință.

După o viață dedicată slujirii comunității, preotul va fi condus pe ultimul drum chiar în locul de care a fost atât de strâns legat.

Trupul părintelui Nicodim Nechita va fi așezat spre veșnică odihnă în curtea bisericii pe care a slujit-o timp de 33 de ani, aceasta fiind, potrivit comunității, și o dorință mai veche a sa.

Slujba de prohodire este programată pentru miercuri, 23 septembrie 2026, la ora prânzului, când credincioșii, familia și cei care l-au cunoscut îi vor fi alături pentru ultima dată.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button