
Accident mortal, sâmbătă după-amiază, pe DN1-E60, în zona localității Vâlcele, județul Cluj. Un motociclist de 36 de ani și-a pierdut viața după ce motocicleta pe care o conducea a fost implicată într-un impact violent cu un autocamion. În urma coliziunii, motocicleta a fost cuprinsă de flăcări.
Accidentul s-a produs în jurul orei 14:50, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de poliție și pompieri din cadrul ISU Cluj. Detașamentul 1 Cluj-Napoca a intervenit cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Salvatorii l-au găsit pe motociclist în stare extrem de gravă, cu arsuri și fără semne vitale. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, un bărbat de 59 de ani, din comuna Feleacu, conducea autocamionul din direcția Cluj-Napoca către Turda. Acesta ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, moment în care nu ar fi acordat prioritate motocicletei care circula din sens opus.
Motocicleta era condusă de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Câmpia Turzii.
Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma accidentului, traficul pe DN1-E60 se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia și toate împrejurările care au dus la moartea motociclistului.





