Răfuială ca-n filme între două clanuri
Scene șocante au avut loc în județul Ialomița, unde un conflict izbucnit, potrivit martorilor, de la o ceartă între doi copii a degenerat într-o confruntare violentă între două clanuri. În scandal s-ar fi folosit bâte, sape, răngi și chiar un pistol, iar un bărbat a ajuns la spital.
Potrivit unui martor, totul ar fi început după ce doi adolescenți s-au certat, fiecare plecând ulterior acasă. La câteva zile distanță, unul dintre copii ar fi fost găsit la un magazin și agresat de trei persoane care au coborât dintr-un autoturism.
„Problema aceasta a pornit de la doi copii care s-au certat. S-au despărțit, fiecare a plecat la casa lui. După o zi, două, l-au găsit la magazin, au venit trei inși peste el cu mașina, s-au dat jos din mașină, l-au ținut pe copil, un copil de 15-16 ani, l-au ținut doi, iar unul l-a lovit”, a povestit martorul.
Conflictul ar fi continuat în noaptea de 27 spre 28 iunie, când peste zece persoane, despre care se spune că ar face parte din clanul Germănică, s-ar fi deplasat la locuința victimei. Odată ajunși acolo, aceștia s-ar fi înarmat cu bâte, sape și răngi, declanșând un nou episod violent.
În timpul altercației, un bărbat ar fi fost amenințat și cu un pistol, iar în urma agresiunii a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Deși familia victimei a depus plângeri la poliție, agresorii ar fi în continuare în libertate, iar autoritățile desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru luarea măsurilor legale.






