Sfârșit tragic pentru un tânăr din municipiul Orșova, care a fost găsit fără viață joi dimineață în apele Dunării, în zona Grațca. Descoperirea a mobilizat de urgență echipajele de intervenție, însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, persoana găsită în fluviu avea 21 de ani și era din Orșova. Alarmarea salvatorilor s-a făcut după ce a fost semnalată prezența unei persoane posibil înecate în zona Grațca.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției Orșova, cu o autospecială de intervenție, o ambarcațiune de salvare și un echipaj SMURD. După operațiunile de căutare și recuperare, tânărul a fost scos din apă, însă cadrele de intervenție au constatat că acesta nu mai prezenta semne vitale.
Moartea tânărului a șocat comunitatea locală, mai ales având în vedere vârsta fragedă a victimei. Polițiștii au preluat cazul și au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și în ce condiții a ajuns tânărul în apele Dunării.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii suplimentare cu privire la circumstanțele decesului, toate ipotezele urmând să fie analizate în cadrul cercetărilor aflate în desfășurare.






