Dascălii gorjeni ies în stradă. “Îngroapă învățământul”
Profesorii protestează, miercuri, la București, împotriva proiectului noii legi a salarizării.

Se anunță una dintre cele mai ample acțiuni de protest din ultimele luni, în semn de nemulțumire față de prevederile incluse în proiectul noii legi a salarizării. La manifestație, ar putea lua parte aproximativ 20.000 de persoane. Elvis Istudorescu, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, acuză că, prin noul proiect de lege al salarizării, factorii de decizie de la București “îngroapă”, practic, învățământul, în sensul că vor fi diminuate veniturile tuturor profesorilor. Sindicalistul este revoltat că, în timp ce veniturile mai multor categorii socio-profesionale scad din cauza noii legii a salarizării, cele ale demnitarilor cresc, ceea ce este “sfidător”, în opinia sa.
„Noi sperăm să nu rămână așa legea salarizării, că de asta ne ducem la București în număr cât mai mare, sunt așteptați peste 20.000 de profesori în stradă, mâine, în fața Guvernului, apoi o să mergem într-un marș de protest către către Guvern și, clar, cerința noastră este una cât se poate de vehementă ca această lege să nu se aplice în forma actuală ori să nu se aplice deloc.(…) Această lege îngroapă învățământul. Dacă vorbesc din din punctul de vedere al categoriei noastre socioprofesionale, noi suntem afectați într-un mod cât se poate de drastic. Acele grile nu fac decât să diminueze veniturile tuturor profesorilor. Sunt afectați de la debutanți până la profesorii ieșiți cu minim 25 de ani vechime, ei cel mai mult și acele grile, care au fost cuprinse în legea salarizării actuală care se dorește să fie votată, nu sunt cele negociate cu sindicatele. Sunt, efectiv, niște grile puse, acolo, în bătaie de joc, sunt niște coeficienți înjositori pentru noi, pentru profesori. Noi suntem în prima treime a celor coeficienți de la 1 până până la 8. Adică, profesorul cu gradul 1, studii superioare și peste 25 de ani vechime, are un coeficient de 2,35 maxim, care se înmulțește cu punctul de referință de 4.100. Deci, asta înseamnă o diminuare a salariilor, plus faptul că sunt o grămadă de drepturi salariale câștigate de noi tot în stradă, tot prin grevă, care nu se mai regăsesc în noua lege, inclusiv dirigenția, se vorbește, inițial, nu mai era prevăzută deloc de lege și știm cu toții ce înseamnă activitatea de diriginte, care este o muncă suplimentară pentru fiecare profesor, iar acum și pe aceea vor s-o raporteze la acel 4.100”, spune Elvis Istudorescu.





