Societate

Milionar în euro, despre situația CE Oltenia: Ceea ce se întâmplă este greșit

Omul de afaceri Lelius Stănușoiu, proprietar al fabricii de mase plastice din Târgu-Jiu, consideră că cel mai mare producător de energie pe cărbune din România ar fi fost salvat, dacă ar fi fost introdus într-un mix energetic.

Lelius Stănușoiu a lucrat, timp de 6 ani, în minerit, în bazinul Rovinari, fiind de profesie inginer, ajungând până la nivelul de șef de sector. Omul de afaceri, milionar în euro, afirmă că Gorjul n-ar fi ajuns în situația socială și economică dificilă de azi, dacă ar fi fost introdus cărbunele într-un mix energetic.

“Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în Complexul Energetic Oltenia este eronat, este greșit. Am lucrat din ’91 și până în ’96 în carierele de la Roșia, ajungând la nivel de șef de sector, și pot să spun că am ceva experiență în domeniul respectiv. La vremea când eu lucram acolo, ni se spunea că mai avem rezervă de cărbune pentru 40 de ani, lucru care, astăzi, se pare că nu-l mai vedem. Deci, în opinia mea, ceea ce se întâmplă acolo, cu o unitate care, din punctul meu de vedere, ar putea să fie foarte profitabilă, este o greșeală. Acolo, este o negociere nepotrivită, la vremea respectivă, făcută de cei care au făcut-o. Cred cumva că s-a făcut pe repede înainte. Repet, sunt opinii personale. S-a făcut pe repede înainte și cred că soluția cea mai bună pe care o aveam, la vremea respectivă, era acel mix energetic, care, astăzi, ne ducea într-o zonă de confort teribilă. Se stătea liniștit și din punct de vedere al locurilor de muncă. Categoric, aveam mixul energetic, puteam să avem toate formele de energie posibile, acolo, și sigur aveam un viitor pentru tot ce înseamnă Complexul Energetic Oltenia”, a precizat afaceristul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button