Momente de profundă tristețe la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu, după ce una dintre angajatele instituției, Daniela Bibiță, s-a stins din viață la vârsta de doar 59 de ani.
Vestea decesului a îndurerat colegii și pe toți cei care au cunoscut-o, aceștia transmițând un emoționant mesaj de rămas-bun în memoria celei care le-a fost colegă și prietenă.
„Suntem devastați de vestea pierderii dragei noastre colege, Daniela Bibiță, la doar 59 de ani. Este greu să găsim cuvintele potrivite în fața unei asemenea tragedii. Ne vom aminti mereu de Daniela pentru energia ei pozitivă, pentru pasiunea pe care o punea în tot ceea ce făcea și pentru momentele frumoase pe care le-am împărtășit zi de zi la birou. A fost un privilegiu să lucrăm alături de ea”, au transmis reprezentanții instituției.
Colegii spun că Daniela Bibiță era apreciată pentru profesionalismul său, dar și pentru optimismul și căldura cu care îi trata pe cei din jur. Dispariția sa lasă un gol imens în colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu.
În aceste momente grele, angajații instituției și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe.
„Suntem cu sufletul alături de familia sa, oferindu-le tot sprijinul și compasiunea noastră în aceste clipe de mare tristețe. Drum lin printre stele, Daniela! Vei rămâne mereu în amintirea noastră”, se mai arată în mesajul colegilor.
Potrivit anunțului făcut de instituție, ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, 5 iunie.






