EvenimentNews

Tentativă de furt „încheiată” cu somn la Târgu Jiu! Tânăr găsit dormind în mașina din care voia să fure! FOTO


Un tânăr de 29 de ani din Târgu Jiu a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fure din mai multe autoturisme parcate pe strada Nicolae Bălcescu. Bărbatul a fost identificat în urma unui apel la 112 și găsit chiar într-una dintre mașinile pe care le deschisese, unde adormise. Acesta se afla sub control judiciar pentru furt calificat și purta brățară electronică de monitorizare.

“În dimineața de 22 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o localnică, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Bălcescu, a observat o persoană de sex masculin, care încerca să deschidă portierele autoturismelor.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Biroului Ordine Publică, care în urma verificărilor efectuate în zonă au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care corespundea descrierii, fiind bănuit se săvârșirea faptei.

Polițiștii l-au găsit pe acesta adormit într-unul dintre autoturismele pe care le deschisese, cu intenția de a sustrage bunuri, care era închis, dar neasigurat.

De asemenea, s-a mai stabilit că acesta avea montat un dispozitiv electronic de monitorizare, tip brățară, aflându-se sub măsura controlului judiciar pentru infracțiunea de furt calificat, din autoturisme.
În interiorul autoturismului s-au constatat urme de răvășire, fără a fi sustrase bunuri sau valori.

În cauză a fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt, iar acesta a fost reținut pentru 24 ore și introdus în CRAP din cadrul IPJ Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button