Meteorologii au emis noi avertizări de vreme severă!
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteorologice, astfel:
🟠 COD PORTOCALIU – intensificări puternice ale vântului
23 aprilie, interval orar 12:00 – 20:00
În județele Botoșani, Iași, precum și în zona joasă a județului Suceava temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…90 km/h. Intensificări puternice ale vântului vor fi și în Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1600 m, cu rafale de 90…130 km/h
🟡 COD GALBEN-intensificări ale vântului
23 aprilie, interval orar 09:00 – 22:00
Pe parcursul zilei de joi (23 aprilie), în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului, sud-vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h, iar în cea mai mare parte a zonei montane de 70…90 km/h.






