
Atmosferă de sărbătoare autentică în Tismana, unde centrul orașului a devenit neîncăpător pentru sutele de oameni veniți să participe la tradiționala Hora de Paște.
Chiar în inima orașului, în apropierea primăriei, localnici de toate vârstele s-au prins în horă, într-un spectacol viu de tradiții, bucurie și unitate. Muzica populară răsună, iar horele au adunat în cercuri tot mai mari participanți, într-o imagine care amintește de vremurile de altădată.
Evenimentul face parte din binecunoscuta sărbătoare tradițională „Hora de pomană”, organizată în a doua zi de Paște, un obicei păstrat cu sfințenie în zonă, ce aduce laolaltă întreaga comunitate.
Localnicii spun că, de la an la an, tot mai mulți oameni aleg să fie prezenți la această manifestare, considerată un simbol al identității și al spiritului gorjenesc.





