Societate

Cer interzicerea păcănelelor la Târgu-Jiu

Consilierii municipali AUR au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc, cu excepția clasicului ”Loto”, în municipiul Târgu-Jiu.

Argumentul cu care aleșii Alianței pentru Unirea Românilor au venit pentru interzicerea păcănelelor este acela că tot mai multe persoane au ajuns să-și distrugă familiile și chiar să rămână fără case din cauza dependenței de jocurile de noroc. Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, afirmă că în privința clasicului ”Loto”, ”s-a dovedit, de-a lungul timpului, că nu creează dependență și nu duce la falimentul persoanelor”.

 „Doresc să fie interzise, pentru că este foarte clar că, în special jocurile de noroc, slot machine, așa-zisele păcănele, în limbaj popular, practic, distrug vieți în România, distrug vieți în municipiul Târgu Jiu, pentru un miraj al câștigului, care nu face altceva decât să creeze dependență pentru destul de multe persoane, în ultimul timp, și sunt o activitate, putem să-i spunem comercială, total nocivă pentru oameni. Nu putem să încurajăm, ca autoritate a statului, iar Consiliul Local este o autoritate a statului, consilierii locali fac parte din această autoritate, distrugerea vieților oamenilor, că sigur că putem spune foarte ușor: „Ce ne interesează, domnule? Fiecare face ce vrea cu banii lui.” Sigur, fiecare face ce vrea cu banii lui, dar în momentul în care avem parte de o dependență, atunci, oamenii nu mai fac ce vor cu banii lor, ci pur și simplu devin sclavi ai acelei dependențe și își distrug averea, își distrug familiile, nu mai au grijă de copiii lor, pentru că bagă toți banii, își amanetează casele și bagă toți banii la aceste jocuri de noroc. Și știm cu toții că jocurile de noroc nu dau mai mult de 10% sau 15% maximum din câți bani sunt băgați, acolo. Toți cei care câștigă la aceste jocuri de noroc, să spunem, sume mari de bani, este dovedit faptic că bagă toți acei bani din nou în aceste jocuri de noroc. Și atunci, este firesc ca autoritățile statului să intervină, pentru că, din punctul meu de vedere, chiar nu este nevoie de o astfel de activitate comercială, în special în municipiul Târgu Jiu și mai ales în zona centrală a municipiului Târgu Jiu, unde, din punctul meu de vedere, dacă vrem să devenim oraș turistic, trebuie să avem doar restaurante și terase în zona centrală a municipiului Târgu Jiu și nu astfel de afaceri nocive pentru populație. Și sunt un exemplu total nociv pentru copiii noștri”, a conchis consilierul AUR.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button