Accident spectaculos provocat de un șofer beat turtă
Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a provocat un accident rutier sâmbătă seară pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Ploiești, după care a fugit de la locul evenimentului, abandonând autoturismul. Bărbatul a fost însă găsit ulterior de polițiști.
Accidentul a avut loc pe 14 martie, în jurul orei 21:30, pe Bulevardul Republicii, în sensul giratoriu din zona cunoscută de localnici drept Caraiman. Potrivit primelor verificări efectuate de Poliția Rutieră, șoferul conducea din direcția Șoseaua Nordului către centrul orașului când, în zona intersecției cu strada Nicolae Titulescu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Autoturismul a intrat în coliziune cu două mașini parcate, cu gardul de protecție al trotuarului, cu un indicator rutier și cu un copac. După impact, șoferul a părăsit locul accidentului, iar mașina a fost găsită abandonată de polițiști.
În urma verificărilor, oamenii legii au reușit să-l identifice pe conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, acesta urmează să fie testat și cu aparatul DrugTest.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.





