Minerii și energeticienii de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) și-au exprimat solidaritatea față de colegii lor din Complexul Energetic Oltenia (CEO), care au declanșat miercuri, 11 martie, o grevă a foamei în fața Ministerului Energiei, ca semn de protest față de riscul pierderii locurilor de muncă și lipsa unor măsuri de protecție socială.
Într-un comunicat oficial, Sindicatul Muntele, reprezentativ la CEVJ, a transmis că sprijină total cei 50 de angajați ai CEO aflați în grevă și că va avea săptămâna viitoare o întâlnire cu ministrul Energiei, Bogdan Gruia Ivan, pentru a clarifica problemele existente la nivelul CEVJ. Comunicatul a fost semnat de Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Protestul de la CEO vine într-un context tensionat: aproximativ 1.500 de angajați, încadrați cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, riscă să rămână fără loc de muncă începând cu 1 aprilie. Mulți dintre aceștia activează în companie de peste trei ani.
Confederația Cartel ALFA a catalogat situația drept „profund îngrijorătoare” și a acuzat lipsa unui dialog real între autorități, conducerea companiei și reprezentanții salariaților.
Reprezentanții confederației subliniază că cei care au contribuit la stabilitatea energetică a României sunt acum „abandonați”, fără garanții sociale și fără un plan clar pentru viitor.
Sindicaliștii cer Guvernului și Ministerului Energiei să înceapă urgent un dialog real cu salariații și să identifice soluții pentru evitarea unei crize sociale majore.
Aceștia atrag atenția că există fonduri europene și soluții tehnice pentru modernizarea industriei energetice, însă lipsa voinței politice blochează orice progres.





