În județul Gorj, 1.053 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, potrivit datelor medicale existente la nivel local. În total, peste 11.000 de pacienți din județ figurează în evidență cu diverse afecțiuni oncologice.
Datele sunt făcute publice în contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a Infecției cu HPV (Human Papillomavirus), marcată anual pe 4 martie, zi dedicată informării populației cu privire la riscurile infecției și la metodele de prevenție.
Cancerul de col uterin este o afecțiune frecventă, cauzată în proporție de aproximativ 99% de infecția persistentă cu tulpini HPV cu risc crescut. Boala are o evoluție lentă și este adesea asimptomatică în stadiile incipiente, însă poate fi tratată cu succes dacă este depistată la timp prin testul Babeș-Papanicolau și testarea HPV.
Specialiștii atrag atenția că aproximativ 80% dintre femei și bărbați se vor infecta cu cel puțin un tip de HPV pe parcursul vieții. Virusul poate provoca nu doar cancer de col uterin, ci și alte tipuri de cancer – anal, vulvar, vaginal, penian sau oro-faringian – precum și apariția negilor genitali.
Potrivit Organizația Mondială a Sănătății, cancerul de col uterin este al treilea cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor cu vârste între 20 și 40 de ani, la nivel global. Incidența este semnificativ mai mare în țările slab dezvoltate, unde reprezintă o cauză importantă de mortalitate în rândul populației feminine.
Prevenția se bazează pe vaccinarea anti-HPV, recomandată înainte de începerea vieții sexuale, dar care poate fi administrată și ulterior, precum și pe screeningul ginecologic regulat. Femeile cu vârste între 21 și 29 de ani sunt sfătuite să efectueze testul Papanicolau la fiecare trei ani, iar cele între 30 și 65 de ani pot opta pentru testarea HPV la fiecare cinci ani sau pentru testare combinată.
De asemenea, utilizarea prezervativului, renunțarea la fumat și controalele ginecologice anuale contribuie la reducerea riscului de îmbolnăvire.
Materialul informativ a fost realizat de Dr. Maria Cîrciumaru, medic primar oncologie și medic șef al Secției Oncologie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.






