News

Au ajuns în arest după ce au furat 8 tone de motorină

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de furt calificat, după ce ar fi sustras cantități importante de combustibil dintr-o societate comercială din localitatea Peștera, județul Constanța. Informațiile au fost transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

Ancheta arată că, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, doi bărbați, de 21 și 29 de ani, ar fi pătruns în incinta firmei și ar fi furat aproximativ 8.500 de litri de motorină dintr-un bazin. Aceștia ar fi fost ajutați de două femei, de 29 și 50 de ani, care ar fi facilitat transportul combustibilului sustras.

În același dosar, un alt bărbat, în vârstă de 41 de ani, este suspectat că ar fi cumpărat motorină despre care știa că provine din furt și că i-ar fi sprijinit pe suspecți la transportul acesteia.

Pe 11 februarie, polițiștii au efectuat două percheziții în localitatea Cochirleni, unde au descoperit și ridicat aproximativ 2.000 de litri de lichid cu miros specific de motorină, în vederea indisponibilizării.

Toate cele cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, care vor decide măsurile preventive ce se impun în continuarea anchetei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button