Unul dintre cele mai importante proiecte energetice din Gorj și din România riscă să ajungă, în realitate, sub controlul unui colos energetic chinez de stat.
Proiectul noii centrale pe gaze de la Turceni, evaluat la peste 525 de milioane de euro, a atras o singură ofertă la licitația organizată de CCCG Turceni SA, societate controlată în mod egal de Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy.
Deși ofertantul oficial este o firmă românească – Berdia SRL din Odorheiu Secuiesc, un IMM cu o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de lei – în spatele acesteia se află un jucător de talie globală: Dongfang Electric International Corporation, unul dintre giganții energetici ai Chinei, companie de stat cu proiecte majore în întreaga lume.
Contractul scos la licitație vizează proiectarea, construirea și punerea în funcțiune a unei centrale pe gaze de 475 MW, în ciclu combinat, la Turceni, dar și mentenanța pe termen lung a echipamentelor critice.
Durata totală a contractului ar urma să fie de 16 ani, cu un termen de execuție de 3 ani pentru construcție și o garanție minimă de 36 de luni.
Documentele arată că Berdia SRL se bazează pe o rețea complexă de 10 subcontractanți, dintre care trei sunt din China, inclusiv firme afiliate grupurilor de stat Dongfang Electric și PowerChina. Practic, deși pe hârtie proiectul este atribuit unei companii românești, implementarea efectivă ar urma să fie realizată în mare parte de companii chineze.
Dacă oferta va fi acceptată, Turceniul ar putea deveni unul dintre cele mai importante proiecte energetice din România realizate cu participare majoritară chineză, într-un moment geopolitic extrem de sensibil, în care dependența strategică în sectorul energetic este atent analizată la nivel european.
Astfel, o firmă mică din Secuime ar putea deveni poarta de intrare pentru un gigant energetic de stat din China în inima Olteniei, chiar în cadrul unui proiect considerat esențial pentru restructurarea și decarbonarea Complexului Energetic Oltenia.
Un proiect vital pentru Gorj, dar care ridică semne serioase de întrebare privind controlul, securitatea energetică și direcția strategică a investițiilor majore din România.






