Accident GRAV, un bărbat a rămas încarcerat! FOTO

Un accident rutier sever a avut loc vineri, 30 ianuarie 2026, pe Drumul Național 1 (E60), la ieșirea din orașul Huedin spre Oradea. Evenimentul a mobilizat imediat pompierii, echipajele medicale și poliția.
Potrivit primelor informații oficiale, un autovehicul condus de un bărbat de aproximativ 60 de ani din comuna Poieni ar fi ieșit dintr-o benzinărie fără să se asigure corect, ignorând indicatorul „Acces interzis”, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar în direcția Oradea – Cluj-Napoca.
În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat în afara părții carosabile. În interiorul ei a rămas un bărbat incarcerat, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru a-l extrage.
Bărbatul prins în mașină a fost extras de pompieri, fiind conștient și cooperant în timpul intervenției și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ambii conducători auto, precum și o pasageră din autoturismul șoferului care ar fi pătruns fără să se asigure, au fost răniți și transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Polițiștii continuă verificările.





