Primarul municipiului Târgu Jiu a anunțat că urmează o serie de investiții în zona Debarcader a orașului. Pe lângă reabilitarea Parcului Debarcader urmează să se amenajeze digul din zonă dar și modernizarea alimentații fu apă și a canalizării de pe străzile Lotrului și Constructorilor.
“M-am întâlnit ieri cu cetățenii din zona Lotrului – Constructorilor și am discutat despre proiectele pe care le avem pregătite pentru acest cartier. Urmează reabilitarea parcului Debarcader, amenajarea digului pe care odată circula Mocănița, dar și reabilitarea alimentării cu apă și a canalizării de pe străzile Lotrului si Constructorilor. Aproape în fiecare după-amiază îmi rezerv câteva ore pe care le petrec în diferite zone ale municipiului. Avem lucrări importante peste tot, pe care le verificăm constant, dar discutăm și cu cetățenii despre ceea ce își doresc pentru cartierele în care locuiesc. Urmeaza Vădeni – Rostramo, acolo unde vom merge în această după-amiază” a publicat pe contul personal Marcel Romanescu.