Societate

Soluțiile pentru evitarea inundațiilor în cartierul Pandurașu, Târgu Jiu

Prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, afirmă că podețele și canalele din cartierul Pandurașu trebuie decolmatate și trebuie montate stăvilare la lac, pentru prevenirea de noi inundații.

Autoritățile județene și locale au decis, săptămâna trecută, să fie fi montate camere de luat vederi, pentru depistarea celor care aruncă haine vechi și alte deșeuri la întâmplare, în cartierul Pandurașu. În plus, vor fi amplasate pubele de mari dimensiuni. Prefectul de Gorj, Șerban Predescu afirmă că, pe viitor, vor trebui făcute și investiții, pentru regularizarea canalelor de scurgere a apelor. Deocamdată, nu a fost identificată sursa de finanțare.

“Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul primar și cu ceilalți factori, există un plan de măsuri prin care se va ecologiza zona și va fi monitorizată cu camere video pentru a evita depunerea din nou a acestor deșeuri neconforme. Deci rămâne ca primăria să decidă exact și să ne comunice, dar principalul aspect sau principala măsură este supravegherea zonei și montarea, mă rog, a unor pubele mai de dimensiuni mai mari și monitorizarea zonei cu camere video pentru identificarea celor care nu respectă legea și depozitează deșeuri în mod abuziv în această zonă de cartier. S-a pus problema pentru viitor, dar știți cum e cu investițiile, să vedem dacă găsim sursa de finanțare, o să mai fie discuții împreună cu Primăria Târgu-Jiu și cu cei care administrează toată zona de acolo. Deci trebuie începute cu regularizarea acestor canale, deci în primul rând decolmatarea integrală a acestora, după aceea montarea stăvilarelor la lacurile Pandurașu și cel din amonte de Pandurașu pentru a reglementa debitele de fluid de apă care curg către aceste canale. În esență, cam aici ar trebui luate măsuri și probabil că se și vor lua în viitorul apropiat”, afirmă Șerban Predescu.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button