News

VAL DE CONTROALE ÎN GORJ! Amenzi de peste 2,6 milioane de lei, muncă la negru descoperită și schimbare majoră pentru toți angajatorii de la 31 decembrie

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, pe parcursul lunii noiembrie 2025, un număr de 188 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

”Ca urmare a deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.095.000 lei. Totodată, au fost dispuse 273 măsuri cu caracter obligatoriu, menite corecteze neconformitățile și alinieze activitatea angajatorilor la prevederile legale în vigoare.

În această perioadă, trei angajatori identificați în Municipiul Târgu-Jiu și în orașul Bumbești Jiu, au fost depistați folosind 3 persoane fără forme legale de angajare. Pentru această abatere, fiecare angajator a fost sancționat cu suma de 20.000 lei, conform prevederilor legale privind munca nedeclarată.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a derulat, în perioada 31.03 09.12.2025, Campania Națională pentru verificarea modului  în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile:construcții clădiricod CAEN41, lucrări de geniu civil” cod CAEN 42, lucrări speciale de construcții cod CAEN 43. În cadrul acestei campanii, au fostinițiate 70 controale. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat165 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.512.000 lei, și au dispus 381 măsuri obligatorii de remediere a neregulilorconstatate. Au fost depistate 29 cazuri de muncă nedeclarată la 8angajatori, aceștia fiind sancționați cu amenzi în 466.000 lei.

În trimestrul IV 2025 Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, acţiunea de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici periculoşi la locul de muncă. În cadrul acesteiacțiuni, inspectorii de muncă au efectuat 2 controale, au dispus 3 măsuri de intrare în legalitate și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei”, se arată într-un comunicat al ITM Gorj. 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj informează , începând cu data de 31 decembrie 2025, aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă, iar toate raportările privind evidența salariaților se vor realiza exclusiv prin platforma digitală REGES-ONLINE.  Neîndeplinirea obligațiilor legale privind înregistrarea și completarea datelor în REGES-ONLINE se sancționează conform prevederilor Hotărârii Guvernului numărul 295/2025”, a transmis Romanescu George Octavian, inspector șef al  Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj:l. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button