
Scandalul declanșat după apariția videoclipului în care o autospecială de poliție lovește un autoturism parcat pe un podeț din comuna Dănești, Gorj continuă să capete noi elemente. După ce filmarea a fost publicată aseara pe ASinGorj.ro ( vezi VIDEO) și a generat reacții numeroase, IPJ Gorj a anunțat în această dimineață, în prima reacție oficială, că au fost dispuse verificări prin Compartimentul Control Intern și Serviciul Rutier, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale.
În urmă cu puțin timp, la câteva ore după acest anunț și la trei zile de la producerea incidentului, poliția a transmis un nou punct de vedere. Potrivit reprezentanților instituției, în urma verificărilor efectuate până în acest moment, s-a stabilit că autospeciala și autoturismul parcat nu prezintă avarii.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că cele două autoturisme nu prezintă avarii. Verificările continuă în cadrul Compartimentului Control Intern pentru a se stabili dacă se întrunesc condițiile vreunei abateri administrative”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





