News

Agresorul sexual din Târgul de vechituri, plasat sub control judiciar. Judecătorii au respins propunerea de arestare

Bărbatul din județul vecin acuzat de agresiune sexuală în Târgul de la Goranu, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost identificat ca fiind Marian Adrian G., în vârstă de 39 de ani. După audieri, acesta a fost dus în fața magistraților Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, însă judecătorul de caz a respins propunerea de arestare preventivă, dispunând plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.

Decizia instanței prevede ca inculpatul: să se prezinte ori de câte ori este chemat la Poliție, Parchet sau instanță; să nu părăsească țara fără acordul organelor judiciare; să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă și să nu comunice cu aceasta ori cu martorii din dosar.

Instanța a atras atenția că, în cazul nerespectării acestor obligații, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

Duminică, 26 octombrie 2025, în Târgul de vechituri de la Goranu, o femeie de 51 de ani a fost agresată sexual în timp ce se afla printre tarabe.

Potrivit anchetatorilor, victima încerca să ridice un obiect de la sol, moment în care bărbatul s-ar fi apropiat din spate și ar fi atins-o în zona intimă.

Șocată de gestul obscen, femeia a sunat imediat la numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția polițiștilor.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit rapid la fața locului și, în urma verificărilor, au identificat agresorul – un bărbat de 39 de ani din municipiu. Acesta a fost condus la audieri, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus deschiderea unui dosar penal pentru agresiune sexuală.

În prezent, Marian Adrian G. se află sub control judiciar până pe 25 decembrie 2025, perioadă în care va fi supravegheat de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Vâlcea.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button