Bărbat grav rănit după ce a fost strivit de un copac în zona montană Dubova! FOTO

O intervenție dramatică a avut loc ieri după-amiază în zona montană a localității Dubova, județul Mehedinți, unde salvamontiștii au fost chemați să intervină pentru salvarea unui bărbat rănit grav într-un accident de muncă. Victima, un drujbist originar din Suceava, a fost prinsă sub un copac în timp ce lucra la o exploatare forestieră.
Bărbatul se afla singur în momentul producerii incidentului, la aproximativ 20 de kilometri de cea mai apropiată localitate. Potrivit martorilor, într-un moment de neatenție, arborele pe care îl tăia s-a prăbușit peste el. Colegii săi și-au dat seama că s-a întâmplat ceva grav abia când nu au mai auzit zgomotul motofierăstrăului și au pornit în căutarea lui. L-au găsit inconștient, într-o baltă de sânge, și au alertat imediat autoritățile.
Din cauza terenului extrem de accidentat, echipajele de salvare nu au putut ajunge cu autospecialele până la locul incidentului. Salvamontiștii din Mehedinți au intervenit cu o autospecială specială, reușind, după mai multe ore, să transporte victima la ambulanță.
„A fost o misiune foarte dificilă, desfășurată într-o zonă greu accesibilă. Am reușit să urcăm cu autospeciala salvamont la victimă, am coborât-o la salvare și am predat-o medicilor. Victima este în comă”, a declarat pentru presa locală șeful Serviciului Salvamont Mehedinți.
Pentru că este vorba despre un accident de muncă, inspectorii ITM Mehedinți au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia. Salvatorii au precizat că bărbatul purta cască și echipament de protecție în momentul producerii accidentului.
În cursul zilei de astăzi, victima a fost transferată la Spitalul din Craiova, la Secția de Neurochirurgie, unde medicii încearcă să-i salveze viața.





