Lovitură pentru elevii din Târgu Jiu pasionați de kendama! Începând de luni, 20 octombrie, popularul joc japonez este interzis în toate unitățile de învățământ din municipiu, după ce autoritățile au constatat incidente între elevi provocate de folosirea acestuia, deși acestea nu au fost raportate oficial.
Decizia a fost luată la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, în urma recomandărilor primite de la Biroul de Siguranță Școlară.
„Începând de luni, kendamele vor fi interzise în spațiul și în timpul programului școlar. Măsura are scop preventiv, după ce la nivel național, dar și local, s-au semnalat situații în care elevii s-au accidentat sau au ajuns la conflicte din cauza acestui joc”, se arată în informarea care circulă în școlile din Târgu Jiu.
Inspectorul școlar general Marian Staicu a confirmat că decizia vine în urma unei campanii de prevenire derulate de Poliție:
„Poliția desfășoară mai multe activități preventive în școlile din județ. Chiar dacă în Gorj nu au fost raportate oficial incidente, am primit semnale din partea profesorilor și părinților că jocul a provocat neînțelegeri și chiar lovituri între copii. Este mai bine să luăm măsuri din timp”.
Neoficial, în mai multe școli din Târgu Jiu au avut loc incidente în care elevii s-au lovit cu această jucărie. Aceștia și-au provocat vânătăi pe corp, iar alții chiar și-au spart dinții.






