Vor să creeze facilități pentru investitorii care vor să dezvolte afaceri în Parcul Industrial Gorj
Un grup de 6 consilieri locali de la Bumbești-Jiu a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu local prin care propun acordarea de facilități pentru investitorii care vor să dezvolte afaceri în Parcul Industrial.

Proiectul de HCL privind acordarea de facilități pentru atragerea investitorilor se află pe ordinea de zi a ședinței de joi. Potrivit primarului Constantin Bobaru cei 6 consilieri locali propun scutiri de la plata impozitului pe clădiri și terenuri și a taxelor pentru certificatul de urbanism și autorizația de construire.
“Cei 6 consilieri propun următoarele măsuri clare, acordarea de facilități fiscale tuturor agenților economici din parcul industrial, așa cum zice legea. Prima dată s-a mers pe o variantă „ad hoc”, se putea și așa pentru că era în grabă. Eu nu nu am avut dialog cu cei care sunt acolo pentru că dialogul îl poartă conducerea parcului. Autoritatea publică locală nu are un rol direct în acest context pentru că parcul industrial este sub autoritatea Consiliului Județean. Cei 6 consilieri propun ca cei care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să beneficieze de aceste facilități și este vorba de scutirea de impozit pe clădiri și terenuri pentru firmele din parcul industrial, scutirea de taxe pentru certificatul de urbanism și autorizațiile de construire, cu acordul autorităților locale. Deocamdată doar această societate a cerut. Condițiile pentru a beneficia de aceste scutiri sunt: să fie firmă activă în cadrul parcului industrial, să desfășoare activitate economică, să creeze locuri de muncă, să respecte prevederile Codului Fiscal și ale Legii 186/2013 privind înființarea și funcționarea parcurilor industriale”, a conchis edilul.





