News

Ce despăgubire a încasat România pentru furtul celor trei brățări dacice și ale coifului de la Coţofenești

România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate, în ianuarie, din Muzeul Drents, Țările de Jos, informează sâmbătă Ministerul Culturii, transmite Agerpres.

„Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a confirmat că suma integrală aferentă poliţei de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părţi. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brăţări şi Coiful dacic de la Coţofeneşti.

Ultima tranşă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august”, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii transmis sâmbătă.

În conformitate cu reglementările legale, conform comunicării primite din partea Ministerului de Finanţe, MNIR – care, la acest moment, a încasat integral asigurarea, va vira suma către bugetul de stat.

La restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.

Cele patru artefacte au fost furate în cursul nopții de de 24 spre 25 ianuarie 2023 din Muzeul Drents, în care era organizată expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului şi argintului”. Hoții au provocat o explozie asupra unuia dintre pereții clădirii muzeului pentru a intra înăuntru și a fura brățările și coiful.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button