Inelul de aur roman, găsit de gorjeanul Nelu Vintilescu, a fost expus la Muzeul Județean
Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a deschis sesiunea de toamnă a Programului de Educație Muzeală printr-un eveniment deosebit desfășurat vineri, 19 septembrie, sub genericul „Prin colbul timpului”.
Piesa centrală a fost inelul de aur de epocă romană, sub formă de șarpe, descoperit anul acesta în comuna Cătunele, care a fost prezentat publicului în premieră.
Evenimentul a adunat părinți cu copii, prieteni ai muzeului și vizitatori veniți special pentru a vedea bijuteria antică.
Invitat special a fost Nelu Vintilescu, cel care a descoperit inelul, acesta povestind participanților cum a găsit piesa și oferindu-le copiilor ocazia să caute, chiar cu detectorul său de metale, o monedă de bronz destinată patrimoniului muzeal.
Vizitatorii au avut parte și de o incursiune în istoria utilizării metalelor, iar în cadrul atelierelor creative au modelat în lut replici ale inelului, pictate cu auriu, precum și monede, podoabe sau casete pentru bijuterii.
Activitatea a îmbinat istoria cu joaca și învățarea, transformând ziua într-o experiență memorabilă.






