Un drum vital din comuna Alimpești, județul Gorj, a rămas neterminat după ce constructorul și-a retras utilajele de pe șantier. Motivul: Guvernul nu a mai virat bani pentru lucrările efectuate în ultimele trei luni, din cauza blocării Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Drumul, care trebuia modernizat cu 18,5 milioane de lei, a fost realizat doar în proporție de 20%. Constructorul afirmă că a investit deja aproape 2 milioane de euro și a cerut sistarea lucrărilor pentru a nu ieși din termenul contractual.
Singura cale de acces pentru câteva familii
Localnicii sunt revoltați și spun că situația este un dezastru.
„De când m-am născut eu, așa e aici. Când plouă, e imposibil de trecut. Ne-am întors din Spania cu speranțe, dar regretăm”, a declarat unul dintre săteni. Pe tronsonul afectat locuiesc doar patru familii, majoritatea tinerilor fiind plecați în străinătate.
Porțiunea de drum s-a lăsat cu jumătate de metru și există riscul să se rupă complet dacă lucrările nu vor fi reluate urgent.
Primarul comunei Alimpești, Dan Floarea, atrage atenția că întreruperea lucrărilor pe drumuri aflate în pantă, în condiții de ploi, duce la degradări ireversibile: „Conservarea lor este imposibilă.”
Programul „Anghel Saligny” a fost prezentat ca soluția pentru modernizarea infrastructurii rurale. În patru ani, s-au semnat contracte în valoare de 45,8 miliarde de lei, dar până la jumătatea acestui an Guvernul a decontat doar 19,5 miliarde. Din cele 5.000 de proiecte aprobate, doar 4% au fost finalizate.
La Alimpești, visul unui drum asfaltat riscă să se transforme într-un simbol al promisiunilor goale.






