Societate

Ce se va întâmpla cu CE Oltenia, după intrarea Mintia în SEN? „Nu înseamnă prăbușirea Gorjului”

Fostul ministru din Guvernul Cîțu, fostul deputat de Gorj, Dan Vîlceanu, este convins că intrarea centralei pe gaz de la Mintia în sistemul energetic național nu va “îngropa” Complexul Oltenia.

Dan Vîlceanu consideră că centrala pe gaze de la Mintia va salva România, în sensul că va echilibra prețurile la energie. Fostul ministru este convins că intrarea centralei din județul Hunedoara în sistemul energetic național nu va “îngropa” Complexul Oltenia. În opinia sa, CEO va conta în continuare în SEN.

 “România va fi salvată inclusiv din punct de vedere al prețului la energie prin investiții private. La ce mă refer? La Mintia. Mintia nu salvează județul Gorj. Mintia ajută buzunarele oamenilor, dar nu înseamnă prăbușirea Gorjului odată ce intră în funcțiune, pentru că nu poate funcționa doar Mintia, Mintia sunt 1000 și ceva de megawați. Nu va putea fi oprit Complexul Oltenia. Mai funcționăm în prezent cu o capacitate de 600-700 MW, ceea ce înseamnă că suntem încă activi și necesari în sistem. Chiar dacă nu mai avem o capacitate uriașă, această putere medie e importantă, iar rezervarea capacității ne va menține în funcțiune. Mintia va aduce, desigur, un plus – energie de bandă, stabilitate, și poate reduce puțin presiunea de pe prețuri. Dar adevărata cauză a prețurilor mari la energie și combustibili în România nu este piața internațională, ni se datorează în totalitate nouă: închiderea capacităților, creșterea TVA-ului, creșterea accizelor. Toate acestea se văd în preț”, a precizat fostul deputat.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button