Politică

CE Oltenia și UM Sadu, „găuri negre” pentru bugetul de stat? Ce spune un deputat de Gorj

Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, nu crede că Uzina Mecanică Sadu sau Complexul Energetic Oltenia au intrat în vizorul guvernanților ca fiind „găuri negre” pentru bugetul de stat.

Guvernul a anunțat că va lua măsuri dure cu companiile de stat care înregistrează pierderi. Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, nu crede că Uzina Mecanică Sadu sau Complexul Energetic Oltenia ar fi vizate. Parlamentarul susține că ar exista discuții în zona factorilor de decizie de la București să fie făcute investiții la fabrica de armament de la Bumbești-Jiu.

 „Din câte cunosc eu și din câte am înțeles, nu se pune problema ca aceste companii să se închidă sau să dispară, din contră, să fie eficientizate, să se închidă cheltuielile inutile, să se facă o reformă în sensul acesta de a le face mai eficiente. Din câte știu eu, UM Sadu este în discuții pentru a se face eventuale investiții acolo, mai ales în contextul internațional cu războaie, cu înarmare, eu cred că UM Sadu nu ar trebui să aibă o problemă. Intenționez și eu că, în această perioadă, să avem o discuție, am vorbit și cu președinta comisiei de apărare și vreau să vedem ce se poate face exact la UM Sadu. Acum, avem ministru la Economie din Gorj. Înainte de a fi ministru, totul se putea face, și avea soluții pentru toate, acum, sper să le pună în aplicare. Avem ministru din Gorj, are și toate pârghiile și cunoaște problema și noi ar trebui doar să-l sprijinim acolo, iar el să facă, de aia e acolo. Dacă nu mai poate el, nu poate nimeni, el este ministru care are competență pe așa ceva”, spune deputatul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button