Bărbat înjunghiat într-un bloc de lângă Liceul Sportiv
Incident şocant în Botoşani. Un bărbat a fost înjunghiat în propria casă de către un cunoscut, chiar sub privirile fiicei sale.
Bărbatul de 56 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după atac. Incidentul s-a petrecut într-un bloc situat în apropierea Liceului cu Program Sportiv, acolo unde victima locuia și unde, potrivit unor surse, obișnuia să primească în vizită persoane fără adăpost.
Potrivit Observator, omul organiza constant petreceri în care se consuma mult alcool, iar scandalurile erau la ordinea zilei. Astăzi, bărbatul se afla în apartament împreună cu fiica sa, când la ușă s-a prezentat un individ cunoscut pentru participarea la astfel de întâlniri.
Acesta a cerut să fie primit în casă, însă a fost refuzat, ceea ce a dus la o altercație verbală, urmată rapid de violență fizică. Sub influența băuturilor alcoolice, agresorul a pătruns în apartament și a pus mâna pe un cuțit aflat în locuință, cu care l-a înjunghiat pe bărbat în zona gâtului.
Fiica victimei a încercat să intervină, însă nu a reușit să evite atacul. În urma unui apel la 112, la fața locului a fost trimis un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, care a reușit stabilizarea bărbatului și transportarea acestuia la Unitatea de Primiri Urgențe. Starea sa era considerată gravă în momentul internării.
Între timp, poliția a intervenit cu mai multe echipaje. Suspectul a încercat inițial să părăsească locul faptei, însă a fost prins la scurt timp și condus la audieri. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii faptei.