CulturăNews

Cântec și tradiție la Turcinești! Festivalul „În Vale pe Cărtior” revine cu ediția a doua

Pe 6 iunie 2025, comuna Turcinești va găzdui cea de-a doua ediție a Festivalului Folcloric „În Vale pe Cărtior”, un eveniment dedicat promovării tradițiilor și valorilor culturale românești. Manifestarea este organizată de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Consiliul Județean Gorj, cu sprijinul autorităților locale și al mai multor instituții partenere.

Evenimentul va începe la ora 10:00, la Muzeul „Casa Cartienilor”, unde vizitatorii vor putea descoperi un colț de istorie prin porțile deschise ale muzeului.

De la ora 16:00, activitățile se vor muta la Căminul Cultural din Cărțiu, unde sunt programate ateliere meșteșugărești, șezători, spectacole susținute de elevi și ansambluri locale, precum și recitaluri ale unor artiști îndrăgiți: Simina Popescu, Marius Florea și Liviu Ploae.

Festivalul oferă o zi întreagă de muzică, dans, tradiții și activități pentru toate vârstele, cu intrare liberă. Organizatorii invită publicul să participe în număr cât mai mare, alături de familie și prieteni, pentru a celebra folclorul autentic într-o atmosferă de sărbătoare.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button