Mii de cereri de angajare la CE Oltenia
Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, susține că ar fi peste 8000 de cereri de angajare ar fi depuse la sediul Complexul Energetic Oltenia.
Viitorul Complexului Energetic Oltenia este incert. În 2026, capacitățile pe lignit ale companiei vor intra în rezervă de capacitate, conform planului de restructurare. Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, crede că șefii CEO ar avea în plan să-i lase pe drumuri și pe cei circa 2000 de angajați încadrați pe perioadă determinată. Liderul FNM susține că bugetul CEO n-a fost aprobat de Ministerul Energiei, până la această dată, din cauza șefilor din companie și a unor scandaluri care ar urma să devină publice.
“N-a fost aprobat bugetul tot din cauza celor din CEO, despre care am anumite informații pe care o să le dau la momentul potrivit. Conducerea CEO s-a ocupat doar cu afaceri proprii, un grup de interese care a culminat cu multe scandaluri care vor fi publice, pe viitor. CEO nu se mai ocupă să producă energie și să garanteze siguranța energetică a României, ei se ocupă de altceva și este un sistem mafiot pus pe criterii politice care cară cu geanta la pușculița de partid. Nu se știe când va fi aprobat bugetul CEO. Acum, vor să-i arunce pe drumuri pe acei oameni angajați pe perioadă determinată și trebuie să rezolvăm problema pentru acei tineri care, 70% dintre ei au abandonat locuri de muncă în străinătate și au venit alături de familii și n-au garanția locului de muncă. S-au folosit de ei în toate campaniile electorale, promițându-le acele repetate negocieri de prelungire pe 6 luni, pe 3 luni, în varianta „Dacă nu ești cuminte, te dau afară”, „Dacă nu votezi ca noi, nu ești cu noi”. Nu putem să ne batem joc de miile de oameni. La CEO, acum, sunt peste 8000 de cereri de angajare, tineri care ar vrea să lucreze în sistem”, a conchis sindicalistul.