O fată de 13 ani s-a aruncat de la etajul 4 după o ceartă cu părinții
Clipe de groază, marți seara, în municipiul Brăila, aici unde o fată de 13 ani s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui bloc. Fata ar fi apelat la acest gest după o ceartă cu părinții, potrivit Observator News.
Se pare că aceasta ar fi avut o discuție în contradictoriu cu părinții, înainte să se arunce de la etaj, conform sursei citate. La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii cu un echipaj de descarcerare și o ambulanță.
Fata a fost găsită în stare gravă, fiind resuscitată de medicii sosiți la locul respectiv. Ulterior, minora de 13 ani a fost preluată de echipajul medical și transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii desfășoară cercetări, urmând să se stabilească, în mod exact, în ce circumstanțe s-a produs evenimentul nefericit. În acest caz a fost deschis dosar pentru pentru vătămare corporală din culpă.