Încă un caz tragic într-un spital județean. Cristina a murit la 39 de ani deși medicii spuneau că este bine!
Un bărbat își strigă durerea după ce partenera sa de viață a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Femeii de 39 de ani i s-a făcut rău joi, în jur de ora 3.30, și a fost dusă cu ambulanța la spital. Deși starea ei s-a degradat de la o oră la alta, bărbatul spune că nu a fost tratată corespunzător. Bărbatul a fost trimis acasă și i s-au dat asigurări că a doua zi Cristina se va simți mai bine. Peste doar două ore, femeia a murit.
”Era vreo 3-4 dimineața. Spunea că îi este și foarte cald și am văzut că avea gura și ochiul drept lăsate într-o parte. Am chemat salvarea și au dus-o la Urgență. Au plimbat-o prin spital, i-au făcut nu știu ce și a stat cu o perfuzie și cu o pungă în mână, pentru că voma, până la ora 17.00, când au dus-o într-un salon de la Neurologie. Între timp, ea nu mai reacționa, nu mai putea să vorbească, doar mima”, a spus, pentru CANCAN.RO, Cristi Doagă.
Femeia a fost condusă, luni, pe ultimul drum. După ce își va mai reveni din șocul celor întâmplate, Cristi Doagă vrea să le ceară socoteală medicilor și asistentelor care au îngrijit-o pe Cristina. Bărbatul crede că la mijloc a fost vorba despre un malpraxis.