Societate

Lider din CE Oltenia: Se miră și ei cum putem să mai funcționăm

Nicușor Văduva afirmă că Termocentrala Ișalnița va putea funcționa, și în această iarnă, cu un grup, însă, este nevoie de investiții pentru reparații la colosul energetic.

Termocentrala Ișalnița va intra în iarnă cu aceleași probleme.

Singurul grup care mai funcționează are nevoie de investiții și reparații, însă nu există niciun semn din partea conducerii CE Oltenia că se vor aloca fonduri în acest sens.

În plus, colosul energetic se confruntă cu deficit de personal.

“Cu siguranță, va putea să meargă, însă nu cum se prezintă acum. În primul rând, trebuie să mai bage ceva bănuți, pentru că, în Termocentrala Ișalnița, nu s-au mai băgat bani de foarte mult timp. Chiar cred că se miră și ei cum putem să mai funcționăm, cum putem să mai rezistăm fără investiții, fără bani, fără minim de reparații. La noi investițiile, bani pentru reparații au fost aproape către zero, în ultima perioadă, chiar în ultimul an și jumătate, și probabil că și ei se miră cum mai pot ăștia să meargă. Și uitați că mai putem să mergem. Am spus, termocentrală ca Ișalnița sunt puține în România.

Este o termocentrală care are o tehnologie aparte față de celelalte, cu două cazane pe turbină, dar uitați că n-a avut cine să dea cu pumnul în masă și cine să spună acolo, când s-au dus să negocieze acest plan nenorocit, doar s-au tras în poze și suntem de acord cu Virgil Popescu că ne face grupurile pe gaze. Ceea ce nu a fost normal, nu a fost corect. Fiind ultimul grup de la noi din termocentrală, nu trebuia trecut în program de rezervă de la 1 ianuarie 2024. Trebuia lăsat cu funcționare cel puțin cum au fost lăsate celelalte grupuri de la Turceni și Rovinari, până în 2026”, afirmă sindicalistul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button