News
36 de pelerini la moaștele Sfintei Parascheva au avut nevoie de îngrijiri medicale

36 de pelerini care participă la manifestările religioase de la Iaşi au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore, informează coordonatorul UPU-SMURD Iaşi pentru presa națională.
36 pelerini au fost evaluaţi în punctele de prim ajutor, cinci dintre ei fiind dirijaţi în UPU de la Spitalul de Neurochirurgie, după ce au suferit crize și convulsii, iar cinci au ajuns în UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon”, din cauza unor probleme cu tensiunea, pentru sincope, probleme la pancreas.
De la începerea pelerinajului, 8 octombrie, peste 110.000 pelerini s-au rugat la racla Sf. Parascheva, care a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.





