News
12 milioane de euro pentru deszăpezirea și întreținerea drumurilor din Gorj
Consiliul Județean Gorj va încheia un acord-cadru cu o valoare estimată de până la 60,5 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro), pentru asigurarea întreținerii drumurilor județene în sezonul rece, pe o perioadă de patru ani.
Conform documentației de atribuire, procedura de licitație va avea loc în data de 13 octombrie 2025, urmând ca serviciile să fie atribuite unui singur operator economic.
Contractul prevede încheierea a câte unui contract subsecvent pentru fiecare sezon rece, pe baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, unde componenta financiară va avea o pondere de 85%.
Ce prevede contractul:
- întreținerea curentă a drumurilor pentru prevenirea degradării și menținerea traficului în condiții de siguranță;
- intervenții asupra carosabilului, șanțurilor, acostamentelor, podețelor și podurilor;
- lucrări de deszăpezire, precum și acțiuni de prevenire și combatere a poleiului și gheții, între 1 noiembrie și 31 martie (cu posibilitatea de prelungire, în funcție de vreme).
Rețeaua de drumuri județene din Gorj însumează 834,59 kilometri, repartizați pe 34 de drumuri.






