News

Tinerii de la noi au început să falsifice cu AI scutiri medicale pentru motivarea absențelor de la școală

Dacă până acum, elevii foloseau inteligența artificială pentru a-i ajuta la teme și lecții, acum, mulți dintre ei o folosesc pentru a putea lipsi de la școală.

Cu ajutorul unor aplicații care utilizează AI, elevii obțin prescripţii medicale, cu tot cu parafă, precum şi adeverinţe în baza cărora le sunt motivate absențele. Poliţia Română atrage atenţia că astfel de fraude sunt aspru pedepsite prin lege.

Cazurile de rețete folosite în mod fraudulos au crescut în ultimele luni. Profesorii sunt deja familiarizaţi cu fenomenul, motiv pentru care elevii care aduc scutiri medicale sunt nevoiți să treacă mai întâi pe la cabinetul școlii pentru a o viza.

„În momentul în care un elev vine cu o scutire trece mai întâi pe la cabinetul medical, după care este vizată, iar după ce este vizată de medicul şcolii ajunge la profesorul diriginte care îi motivează absenţele”, a explicat Cristian Tănase, profesor.

Cei care sunt prinși cu falsuri riscă sancțiuni grave, însă, mulţi elevi scapă basma curată.

„Daca este prins,  la prima abatere este sancţionat cu mustrare scrisă şi scăderea notei la purtare cu două puncte, iar de la a doua abatere este sancţionat la fel cu mustrare scrisă, plus scăderea notei la purtare între 3 şi 5 puncte”, a mai spus Cristian Tănase, profesor.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button