Veniturile angajaților, puse în pericol. Ședință la CE Oltenia
Liderii celor patru federații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor întâlni, vineri, cu administrația companiei în comisia de negociere.
Salariile minerilor și energeticienilor urmează să crească cu 300 de lei brut, de la 1 octombrie, după majorarea salariului minim pe economie. Există riscul însă să rămână fără prime și să le fie înjumătățită valoarea tichetelor de masa după ce Curtea Constituţională a decis, miercuri, că pachetul de măsuri fiscal-bugetare propus de Guvernul Ciolacu este constituţional. Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, spune că problema urmează să fie dezbătută cu administrația CEO în ședința comisiei de negociere. Liderul sindical afirmă că pentru ca minerii și energeticienii să nu piardă din drepturi, una dintre soluții ar fi ca primele să fie incluse în salarii. “Avem o comisie de negociere la CCM. Întreaga comisie va fi o singură voce. Vom avea o singură cerință obligatorie, ca începând cu această lună, toate salariile de bază ale colegilor mineri și energeticieni să fie majorate cu 300 de lei, la care să fie adăugate sporurile pe care le are fiecare salariat. Având în vedere că, miercuri, Curtea Constituţională a declarat constituționale modificările care au fost făcute la Codul Fiscal, sunt convins că vom avea pe ordinea de zi și această temă. Indiferent de greutățile prin care trece compania, noi, liderii de sindicat, avem datoria ca veniturile salariaților să nu fie văduvite. Pentru ca minerii și energeticienii să nu piardă din drepturi, una dintre soluții ar fi ca primele să fie incluse în salarii. Dacă CEO va fi pe pierdere, toate primele pe care le avem nu se mai pot acorda. Noi avem obligația ca toate veniturile colegilor mei să fie puse la adăpost prin alt contract colectiv de muncă”, a conchis liderul SMEO.