Cultură

Un alt monument reprezentativ al Târgu Jiului intră într-un proces complex de conservare și restaurare

Un alt monument reprezentativ al municipiului Târgu Jiu, statuia Generalului Gheorghe Magheru, realizată în anul 1972, de către sculptorul Vasile Năstăsescu, a intrat într-un proces complex de conservare și restaurare.

Lucrările sunt executate de societatea Metamorfozys S.R.L., în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, instituție subordonată Primăriei Municipiului Târgu Jiu și în a cărei administrare se află monumentul.

Conservarea și restaurarea se vor face cu respectarea următorilor pași: preconsolidarea zonelor sensibile, îndepărtarea mecanică a atacului biologic, curățarea elementelor litice, consolidarea suprafețelor afectate, injectarea fisurilor, relipirea pieselor desprinse, reîntregiri volumetrice, integrări cromatice, biocidare, hidrofugare.

Se va acorda o atenție deosebită nu numai bustului, ci și piedestalului și soclului, care vor fi refăcute prin placare, urmărindu-se permanent păstrarea formei și a aspectului inițial.

Lucrările vor fi finalizate până la jumătatea lunii decembrie a acestui an.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button