News

A fost finalizat drumul DJ 665C din comuna Crasna

Consiliul Județean Gorj a finalizat reabilitarea sistemului rutier pe drumul județean DJ 665 C din comuna Crasna. Obiectivul de investiție a fost finanțat cu fonduri alocate din bugetul propriu al județului Gorj și a vizat modernizarea a 5,2 km.

Valoarea totală a proiectului a fost de 14.353.869,23 lei fără T.V.A. din care: lucrări executate: 14.195.596,17 lei fără T.V.A., proiectare :148.318,32 lei fără T.V.A., asistență tehnică din partea proiectantului: 9.954,75 lei fără T.V.A.

 

Pentru realizarea principalelor categorii de lucrări de reabilitare a sistemului rutier s-a intervenit cu operațiuni de așternere mixtură asfaltică (strat bază, strat de legătură și strat de uzură).

S-a realizat amenajarea acostamentelor (balast și piatră spartă), amenajarea drumurilor laterale și a podețelor aferente acestora, execuția de podețe transversale, amenajare acces proprietăți, șanțuri din beton precum și șanțuri de pământ dar și amenajare zid de sprijin pe coloane Benotto.

Totodată, în scopul asigurării unor condiții de trafic moderne au fost amenajate platforme și stații transport în comun, au fost executate marcaje longitudinale și transversale fiind prevăzute indicatoare pentru semnalizare pe verticală.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button