Politică

Weber, după vizita lui Ciucă: Acum, neliniștea gorjenilor s-a risipit

Deputatul PSD Mihai Weber ironizează vizita premierului Nicolae Ciucă și a miniștrilor PNL făcută, săptămâna trecută, în județul Gorj.

Mihai Weber spune că vizita premierului Ciucă și a ministrului Energiei, Virgil Popescu, la Gorj arată încă o dată că Partidul Național Liberal și-a asumat conducerea Complexului Energetic Oltenia. “Cred că acum neliniștea gorjenilor s-a risipit. Dacă ministrul a spus că această unitate va avea viitor, e clar că totul se concentrează acum către ministrul Energiei, premier, către Partidul Național Liberal până la urmă. Mă bucur că s-au adeverit și declarațiile actualului lider al PNL Gorj că această unitate economică a fost condusă de Partidul Național Liberal. Ştiţi că actualul lider al PNL Gorj a spus că e bine că PSD nu a condus Complexul Energetic Oltenia pentru că această unitate ar fi fost în faliment, iar Gorjul s-ar fi aflat în situația Văii Jiului.”, afirmă liderul social-democraților gorjeni. Joi, au fost lansate, la Târgu-Jiu, în prezența ministrului Proiectelor și Investițiilor Europene, Marcel Boloș, primele ghiduri de finanțare pentru Fondul de tranziție Justă. Mihai Weber spune că parlamentarii și primarii PSD nu au fost invitați. “S-a dorit să fie o acțiune politică. Nu-și avea rostul. De Fondul pentru o Tranziție Justă s-a ocupat de la bun început echipa Consiliului Județean Gorj”, a precizat deputatul. În ceea ce-l privește, Mihai Weber spune că răspunsurile oferite de premierul Nicolae Ciucă legate de viitorul Complexului Energetic Oltenia nu au fost unele lămuritoare.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button