Retehnologizarea UM Sadu. Când vor ajunge noile utilaje
Uzina Mecanică Sadu este tot mai aproape de a intra în procesul de retehnologizare despre care s-a vorbit mult, în ultimii ani zile.

Milioane de euro au fost alocați, în urmă cu câțiva ani, pentru modernizarea fabricii de armament de la Bumbești-Jiu. În luna decembrie, urmează să ajungă și noile utilaje, potrivit liderul sindical din unitate, Marius Borcan.
“Din păcate, trebuie să spun că problema combinatului de la Galați nu este încă rezolvată. Totuși, conducerea unității a reușit să identifice, cel puțin pentru moment, materie primă pentru o parte dintre contractele pe care le avem de realizat. În două săptămâni, va avea loc o întâlnire în Serbia, unde se va discuta despre o posibilă soluție de import a pulberilor de care avem nevoie. Părerea mea este că, de la 1 ianuarie, vom putea intra pe un făgaș normal. Până atunci, trebuie să găsim în continuare soluții. Pentru moment, am reușit să asigurăm, pentru o lună, două, trei, fondurile necesare pentru plata salariilor și pentru menținerea locurilor de muncă. Este foarte adevărat, probabil că, în cel mai scurt timp, se va adeveri acel lucru. Este vorba despre o activitate legată de specificul Uzinei Mecanice Sadu, dar așteptăm este doar o chestiune de timp. Eu cred că, în termen de câteva zile, se va concretiza. Am avut discuții, am și înaintat domnului ministru materiale legate de aceste activități. Discuția pe care am avut-o la Ministerul Economiei cu domnul ministru a fost una benefică și productivă. Ținem legătura în continuare. Eu îi mai scriu, pentru că sunt foarte multe probleme cu care ne confruntăm și, încet-încet, văd că lucrurile încep să se miște. Odată cu clarificarea și concretizarea acelei activități de care vorbea domnul ministru, Uzina Mecanica Sadu va pleca pe un drum foarte bun și cred că ne vom redresa din mers, în cel mai scurt timp. Mai ales că, așa cum am mai spus și la 1 Decembrie, așteptăm acele utilaje despre care vorbim de ceva vreme. Angajamentul de plată este făcut, urmează să plătim și TVA-ul, care nu este o sumă atât de mare în raport cu ceea ce dorim să realizăm, și apoi cred că vom intra pe făgașul normal”, a precizat sindicalistul.





