Societate

Sindicalist: CE Oltenia nu poate decide unilateral acordarea voucherului de vacanță de 3000 de lei

Laurențiu Manolache, liderul unui sindicat mic, din cadrul Complexului Oltenia, susține că administrația companiei nu poate decide unilateral acordarea voucherului de vacanță de 3000 de lei.

Laurențiu Manolache afirmă că sindicatele din CE Oltenia ar trebui să facă acțiuni în instanță pentru ca minerii și energeticienii să beneficieze din nou de vouchere de vacanță în valoare de 3000 de lei. Deși acest drept este prevăzut în contractul colectiv de muncă a fost diminuat, la începutul anului, prin ordonanța trenuleț, la 1600 de lei, din care 800 contribuția salariaților.

 “Știți foarte bine că acordarea unui voucher de vacanță la valoarea netă de 3000 de lei este, totuși, prevăzută în contractul colectiv de muncă al Complexului Energetic Oltenia, dar există această problemă între CCM și actuala legislație în vigoare pe care suntem obligați să o respectăm. Contractul colectiv de muncă garantează acordarea acestui voucher de vacanță în valoare de 3000 de lei net, acesta fiind un drept contractual obligatoriu, dar Legea nr.296/2023 stabileşte ca voucherele să aibă o valoare nominală de 1600 de lei până la data de 31 decembrie 2025. (…) Soluția ar fi ca sindicatele să deschidă acțiuni în instanță pentru obținerea acestui drept pentru mineri și energeticieni. Ca să revenim la valoarea voucherului de vacanță din contractul colectiv de muncă este nevoie, în primul rând, de remedierea aceasta legală, excepție negociere. Totodată este nevoie de acțiuni în instanță. Nu se poate face unilateral de către Complexul Energetic Oltenia. Este necesară și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, urmată de negocieri între partea sindicală și administrația CEO”, a precizat sindicalistul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button