Societate

Vrea să finalizeze proiecte de 40 de milioane de euro într-o comună din Gorj

Primarul PSD al comunei Padeș, Mihăiță Troacă, va candida, în alegerile locale din 9 iunie, pentru un nou mandat.

Mihăiță Troacă afirmă că va intra în bătălia pentru un nou mandat de primar pentru a finaliza investiții în valoare de 40 de milioane de euro.

Principalul contracandidat al primarului din Padeș va fi fostul edil PNL, Serafim Antonie. Mihăiță Troacă acuză că liberalul îi face tot felul de reclamații.

“E normal să candidez, pentru că am proiecte aproape de 40 de milioane de euro la nivelul Comunei Padeș. N-am văzut ca Serafim Antonie să fie contracandidatul meu de la PNL. Lumea e sătulă de scandal, de reclamații. La nivelul comunei Padeș avem 2 persoane care știu doar să reclame, este Ion Pleșu și Antonie. Nu vreau să vorbesc prea mult, pentru că nu vreau să le dau importanță la acești domni. Pentru mine, sunt 2 peroane care nu valorează nimic. Și vă spun și de ce. În 2016, îl aveam pe Antonie Serafim nici măcar în primele 15 locuri, era pe ultimul loc. Am avut de la un fin de-al lui rugămintea să-l pun pe el viceprimar sau să-l ajut. A fost viceprimar, am discutat cu PSD, l-am susținut, și la momentul respectiv, l-a susținut toată lumea și după ce a ajuns viceprimar a ajuns să reclame pe toată lumea, să dea amenzi, să facă rău în comunitate. Vedeți, comunitatea te sancționează. Când ajungi în fruntea primăriei, trebuie să înțelegi că ești votat de oameni, ești pus în funcție de oameni și trebuie să lucrezi pentru oameni. Persoanele despre care vorbesc eu au crezut că sunt Dumnezei pe planetă și omul te sancționează.

De exemplu, am luat acum 100 de milioane amendă de la Inspecția de Stat în Construcții la reclamația lui Antonie Serafim și a lui Pleșu, că am reparat un pod, că n-a fost construcție, a fost reparație și m-au reclamat. Ei o să reclame încontinuu, dar reclamațiile acestea se vor răsfrânge asupra lor, pentru că eu nu fac pentru mine, acasă, eu lucrez pentru comunitatea locală, pentru oameni”, spune primarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button