Vrea negocieri cu administrația CE Oltenia. Lider: Stresul a crescut permanent
Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, vrea ca minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia să primească din nou masă caldă.
Nelu Roșca este convins că problemele de sănătate ale minerilor s-au acutizat, în timp, și din cauza faptului că nu au mai beneficiat de masă caldă din partea companiei. În acest context, liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța anunță că vrea să demareze negocieri cu administrația Complexului Energetic Oltenia pe tema acordării din nou a mesei calde în cariere. “Starea de spirit a salariaților este următoarea. Stresul a crescut permanent, au fost alimentați și din partea presei, și din partea anumitor persoane care au venit și au făcut tot felul de scenarii, iar oamenii nu mai pot să suporte aceste chestiuni. Au mai fost și aceste decese pe care toată lumea ba le numără, ba îi vaită, că se duc și pleacă câte 5 inși la spital. E adevărat, dar vă spun eu de ce se întâmplă aceste lucruri. Am urmărit personal aceste lucruri și chiar le-am dezbătut cu toți salariații în sala de apel și nu a fost unul să mă contrazică. În urma unor evoluții, am renunțat la masa caldă, care le asigura niște calorii și menținea organul hrănit ca să facă față la munca grea pe care o prestează. Acum, le-am dat tichete pe care le duc acasă, pentru că la serviciu nu au unde să se ducă să mănânce cu tichetul. Minerul meu nu oprește utilajul ca să se ducă să ia masa. Eu intenționez să fac un material, având în vedere și reglementările legislative, să solicit o negociere administrației. Vreau să solicit ca pe lângă tichetele de masă să primească și hrană caldă cei care lucrează în aceste condiții, pentru că numai așa putem să ne îmbunătățim starea de sănătate”, a conchis Nelu Roșca.