Vor demiterea primarului din Târgu-Jiu. Reacția lui Romanescu
Grupul Civic Gorj anunță că a luat decizia de a strânge semnături în vederea demiterii primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.
Grupul Civic Gorj îi reproșează primarului Târgu-Jiului că nu are un dialog cu cetățenii și că, de când a preluat primul mandat, din anul 2017 și până în prezent, nu a finalizat niciun proiect major pentru municipiu. Marinela Strîmbulescu, reprezentantă a Grupului Civic Gorj, consideră că Marcel Romanescu nu are reprezentativitate pentru comunitatea din Târgu-Jiu, pentru că a fost votat de doar puțin peste 12 mii de târgujieni. În plus, crede că edilul a pierdut cam jumătate din electoratul pe care l-a avut în 2020 din cauza discuțiilor că ar putea trece la PSD. Acuză și o lipsă de transparență la Primăria Târgu-Jiu, în sensul că cetățenii nu pot participa la ședințele de consiliu local. Conform legii, mandatul primarului poate înceta ca urmare a rezultatului unui referendum local, având ca obiect demiterea acestuia. Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Marinela Strîmbulescu anunță că dacă se va reuși numărul necesar de semnături, vor fi înaintate prefectului de Gorj pentru demararea procedurilor privind organizarea referendumului.
Romanescu: Reprezintă interesele lui Ion Iordache
În replică, Marcel Romanescu acuză că Marinela și Doru Strîmbulescu reprezintă interesele președintelui PNL Gorj, senatorului Ion Iordache și le cere să spună dacă au sau nu apartenență la Partidul Național Liberal. Edilul Târgu-Jiului pune la îndoială credibilitatea Grupului Civic Gorj, având în vedere că este apropiat de PNL Gorj. “Faptul că sunt frustrați de o anumită poziție de conducere în cadrul autorității pe care o conduc nu ar trebui să-i determine să se manifeste în felul acesta. Domnul Strîmbulescu a avut posibilitatea două mandate să demonstreze că este un bun manager al Centrului Brâncuși. (…) Nu este întâmplătoare apartenența dumnealor la PNL. După cum știți, la toate evenimentele pe care organizația municipală le are în Târgu-Jiu în prezența domnilor Ion Iordache și Iulian Popescu familia Strîmbulescu este nelipsită. (…) Păi, ori ești grup civic și reprezinți cetățenii, ori reprezinți interesele PNL-ului. În acest moment, dumnealor nu mai reprezintă interesele cetățenilor, ci reprezintă interesele domnului Iordache și a grupării de lângă dumnealui. (…) Doamna și domnul Strîmbulescu să spună dacă au sau nu apartenență la Partidul Național Liberal”, a încheiat edilul.